Postmemorie și traumă culturală
Post-memoria se referă la reprezentările despre trecut ale urmașilor care nu au cunoscut direct represiunea dar a cărei memorie vor să o țină vie, deci nu au amintiri proprii despre această experiență, ci transmit mai departe amintirile părinților, modelate însă și de discursul public și al grupului de apartenență sau al comunității de memorie din care fac parte. Marianne Hirsch, referindu-se la Holocaust, definea postmemoria ca fiind „relația pe care generația „de după” o are cu trauma colectivă, de grup și culturală a înaintașilor lor, cu experiențele pe care și le „amintesc” mediate de povești, imagini și atitudini cu care au trăit.”
Cercetarea mea care se referă la trauma represiunii comuniste își propune să:
- identifice urmările traumei culturale reprezentate de comunism atât în viața cotidiană, cât mai ales asupra identității sociale a urmaților foștilor persecutați politic și a acțiunii publice și politice asumate sau nu de această nouă categorie socială.
- În al doilea rând, cercetarea analizează politicile publice ale statului român pentru a pune în evidență reprezentările comunismului în spațiul public și transformările acestora de-a lungul ultimilor ani cu scopul de a sesiza dacă perioada comunistă este percepută și promovată ca o traumă culturală, ceea ce ar duce la „apariția a noi forme de responsabilitate morală cu impact asupra acțiunii politice”.